Skip to content
Vocea Viitorului
Menu
  • Prima Pagina
  • Social
  • Opinii
  • Tehnologie
  • Sanatate
  • Divertisment
  • Auto
  • Stiinta
  • Casa si gradina
  • Filme
  • Turism
  • Contact Publicitate
Menu

Cum să îți manifești aprecierea față de părinții tăi

Posted on iunie 29, 2022

Relația dintre părinți și copii este în continuă schimbare, în funcție de vârstă și de diverși alți factori. Chiar dacă există elemente comune între multe familii, în realitate acestea sunt destul de diferite, în funcție de greutățile și de schimbările prin care trec. Tocmai din acest motiv, atunci când creștem și plecăm de acasă, este foarte important să păstrăm legătura cu părinții noștri și, în plus, să ne manifestăm aprecierea față de ei. Dat fiind faptul că petrecem o bună parte din viață alături de ei, este foarte greu pentru ei să treacă peste ruptura psihologică generată de plecarea de acasă a copilului. Cu scopul de a veni în ajutorul tău, am pus la punct un ghid cuprinzător care să te ajute să îți manifești aprecierea față de părinții tăi – pe parcursul rândurilor următoare!

  1. Nu uita să îi suni ori de câte ori ai ocazia

Din primul moment în care pleacă la facultate, cei mai mulți dintre proaspeții adulți evită să își sune părinții mult prea des. Motivul din spatele acestui comportament este destul de diferit, întrucât mulți dintre ei sunt ocupați cu școala și cu învățatul, în timp ce alții încearcă să evite acest lucru dintr-un anumit principiu de bază. Cu toate acestea, părinții își doresc să știe că ai lor copii sunt bine și că vor apela la ei în caz de ajutor. Astfel, recomandarea noastră pentru tine este să îi suni ori de câte ori ai ocazia, pentru a-i liniști și a le arăta că pot să aibă încredere deplină în tine.

  1. Oferă cadouri ori de câte ori vii acasă în vizită

Atunci când locuiești la distanță față de părinții tăi, aceștia așteaptă întotdeauna un semnal de la tine, o vizită și un semn că îi apreciezi și că sunt importanți pentru tine. Altfel spus, pentru a le arăta faptul că te-ai gândit la ei, este foarte important să le oferi ceva în dar ori de câte ori vii acasă. Nu vorbim aici despre cadouri mult prea scumpe sau prețioase, ci ceva foarte mic care, la rândul lui, va putea să le facă ziua mult mai frumoasă. Spre exemplu, cei de la giftexpress.ro pun la dispoziție câteva dintre cele mai frumoase cosuri cadou, cu ajutorul cărora nu vei da greș niciodată. Tot ceea ce trebuie să faci este să alegi din gama destul de vastă de opțiuni, întrucât să te poți orienta întocmai în funcție de preferințele pe care părinții tăi le au.

  1. Împărtășește cu ei toate veștile bune

Nu este un secret faptul că părinții tăi se bucură și suferă alături de tine, cu ocazia fiecărui eveniment important din viața ta. Tocmai din acest motiv, aceștia vor fi extrem de fericiți atunci când vei împărtăși, cu ei, toate veștile bune pe care le primești. Poți face acest lucru fie în momentul în care ajungi acasă și îl vizitezi, fie împărtășind cu ei aceste vești telefonic. Întreaga activitate nu ar trebui să îți ia mult prea mult timp, însă va avea un impact extrem de puternic (pozitiv) asupra lor.

Asigură-te că le arăți părinților tăi faptul că sunt importanți pentru tine și că îi apreciezi, ținând cont de recomandările formulate mai sus!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

bijuterii si accesorii
Ortodont

locuri de munca

Super Oferte la CAUCIUCURI ALL SEASON pe Vadrexim.ro !

Taxi Heathrow Bitcoin Exchange
Vasile Ruscior

Site-uri de stiri

    Stirile Olteniei
    Stirile Banatului
    Stirile Moldovei
    Ziarul Transilvaniei
    Stiri din Cluj
    Stiri Bacau
Implant dentar Bucuresti

Stiri de ultima ora

Farmacia online Dr.Max

©2026 Vocea Viitorului | Design: Newspaperly WordPress Theme