Skip to content
Vocea Viitorului
Menu
  • Prima Pagina
  • Social
  • Opinii
  • Tehnologie
  • Sanatate
  • Divertisment
  • Auto
  • Stiinta
  • Casa si gradina
  • Filme
  • Turism
  • Contact Publicitate
Menu

Eugenia Nicolae lansează piesa La la la, parte a primului său EP! „Cred că toată lumea are nevoie de o astfel de piesă măcar o dată în viață!”

Posted on februarie 21, 2024

Piesa La la la, despre care Eugenia Nicolae a declarat că avem nevoie cu toții de o astfel de melodie măcar o dată în viață, este prima din EP-ul de 5 piese pe care artista îl va lansa în curând. Melodia dă tonul pieselor ce vor urma și are un mesaj puternic, motivațional, iar videoclipul piesei este realizat cu ajutorul inteligenței artificiale.

„Această piesă, dar și întreg EP-ul sunt produse de Rimenescu. Tot el este și regizorul și directorul de imagine al videoclipului piesei. Știm că există controverse legate de utilizarea inteligenței artificiale, dar eu susțin integrarea AI-ului în viețile noastre: dacă utilizarea lui ne face viața mai ușoară și mai bună, de ce nu? Rimenescu a creat în videoclip câteva compoziții absolut superbe cu ajutorul AI-ului. A potențat mesajul piesei, a creat emoție. Eu am rămas șocată când am văzut prima dată clipul. Știam că și cariera de piatră unde am filmat arată superb, dar când am văzut cadrul completat de AI am simțit că doar așa trebuia să arate!”, a spus artista.

Pentru realizarea pieselor care fac parte din EP, artista a colaborat cu grupul vocal din Republica Moldova „Țărăncuța Durlești”.

„ Am colaborat pentru această piesa, dar și pentru întreg EP-ul, cu grupul vocal Țărăncuța Durlești. Ne-am simțit ca acasă la ei în studio. Fetele sunt perfecționiste și cu adevărat dedicate, chiar dacă fiecare dintre ele au profesii diametral opuse de muzică. Sub supravegherea domnului Leonid Țăranu am reușit să ducem la bun sfârșit toate înregistrările într-o singură zi. Vocile lor au potențat mult emoția piesei.”, a declarat Eugenia Nicolae.

Pentru a înregistra piesele care fac parte din EP-ul ce urmează a fi lansat, Eugenia Nicolae a călătorit în Republica Moldova pentru prima oară. Artista a făcut un adevărat tur de forță alături de echipa sa – a înregistrat piesele alături de grupul vocal „Țărăncuța Durlești” și a filmat două videoclipuri, inclusiv cel al piesei La la la.

„La la la este o piesă dinamică, puternică și vine cu un mesaj optimist, motivațional. Ador să creez imagini prin muzică, iar această piesă prezintă un scurt film românesc de la originile noastre până în prezent. Mi-am dorit ca aceasta să fie prima lansare pentru că are un mesaj puternic, motivațional. Toate piesele de pe EP sunt o nebunie pe care atât eu, cât și producătorul Rimenescu ne doream de muuult timp să o prezentăm publicului. Îmi este greu să pun această piesă în categorii și tipare. Este ca un copil rebel. Nu este în standardul muzical al zilelor noastre. Nu respectă o încadrare în vreun gen muzical, forma piesei nu este cea standard, iar maniera de compoziție și interpretare m-a scos din zona de confort, exact cum mi-am dorit dintotdeauna.”, a adăugat Eugenia Nicolae.

Eugenia Nicolae a ajuns cunoscută publicului român datorită felului creativ prin care îmbină folclorul cu muzica pop. Vocea sa inconfundabilă, care transmite emoție, este dublată de talentul pentru compoziție. Artist complex, Eugenia este cea care își compune propriile piese. Artista a colaborat cu o mulțime de artiști proeminenți din industria muzicală de la noi, precum Randi, Puya, Cazanoi Brothers sau Elena Gheorghe. De asemenea, a compus piese și pentru alți artiști români, precum Theo Rose, Spike și pregătește multe alte surprize pentru public.

Vezi video aici:

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

bijuterii si accesorii
Ortodont

locuri de munca

Super Oferte la CAUCIUCURI ALL SEASON pe Vadrexim.ro !

Taxi Heathrow Bitcoin Exchange
Vasile Ruscior

Site-uri de stiri

    Stirile Olteniei
    Stirile Banatului
    Stirile Moldovei
    Ziarul Transilvaniei
    Stiri din Cluj
    Stiri Bacau
Implant dentar Bucuresti

Stiri de ultima ora

Farmacia online Dr.Max

©2026 Vocea Viitorului | Design: Newspaperly WordPress Theme