Instalațiile de semnalizare antiincendiu sunt sisteme de detectare, semnalizare și avertizare a unui incendiu deja existent. Aceste aparate au rol de protecție, datorită scopului lor, de a detecta și semnaliza iminența unui incendiu.
În același timp, vor fi anunțate și echipele de pompieri sau oricare alt fel de categorie de persoane care se află în zonă. Instalațiile de semnalizare antiincendiu sunt folosite pentru a proteja viața oamenilor.
Nu în ultimul rând, sistemul contribuie și la protejarea bunurilor dintr-un imobil. Un incendiu detectat și anunțat în timp util are cele mai mare șanse de a fi localizat, dar și stins la timp. Așadar, pagubele nu vor fi la fel de mari ca și în lipsa unui sistem antiincendiu.
Acesta este absolut obligatoriu și necesar pentru siguranța tuturor angajaților. Prezența sa la locul de muncă este obligatorie. Aceste sisteme te ajută să limitezi, pe cât de mult posibil, efectele negative ale unui incendiu.
Un sistem de antiincendiu instalat înseamnă vieți salvate. Orice proprietate privată sau imobil public poate beneficia de pe urma sa.
De ce să alegi sisteme antiincediu?
Sistemele antiincendiu sunt la mare căutare, indiferent dacă vorbim despre o locuință personală, firmă, hală, hotel, supermarket sau centru comercial. În toate aceste cazuri instalarea unui sistem antiincendiu devine obligatorie.
După cum spune și numele, sistemele antiincendiu sunt extrem de folositoare pentru prevenirea incendiilor, mai ales că nimeni nu vrea să-și piardă în câteva minute lucrurile personale, casa sau, în cele mai groaznice scenarii, propria viață.
Costurile sunt infime, mai ales dacă comparăm cu rolul pe care un astfel de sistem îl joacă. Sistemul antiincendiu este foarte util și în cazul situațiilor neprevăzute, precum o instalație supraîncălzită sau o defecțiune.
Sistemele de antiincendiu te scapă de stres în timpul concediilor. În cazul unei nenorociri, sistemul va anunța și pompierii, scurtând semnificativ timpul de extindere a focului. Astfel, pagubele vor fi minime.
În cazul în care alarma sistemului se pornește, persoanele care sunt în apropierea focului sau în încăperea cu pricina, au o șansă reală de a se salva din calea focului. Investiția într-un astfel de sistem își merită toți leuții, deoarece el poate salva vieți.
Cel mai sănătos lucru, în orice fel de mediu, fie el de lucru sau familial, este să ne gândim la toate posibilitățile de accidente sau întâmplări nefericite și să luăm decizii corecte pentru a minimiza cât mai mult cu putință posibilitățile.
Este mai bine să fii preventiv, decât să repari. Iar când vine vorba despre oameni, viețile nu le mai poți recupera, iar banii nu vor acoperi niciodată o asemenea pierdere. Din acest motiv, sistemele antiincendiu sunt elementare, chiar vitale, în orice fel de imobil.
Tot ce trebuie să faceți este să instruiți oamenii care participă activ la demersurile instituției, în conformitate cu deciziile pe care trebuie să le ia. De exemplu, elevii unei școli, la fiecare început de an școlar, vor face o simulare de incendiu, unde vor învăța ce trebuie să facă în astfel de cazuri.
Din ce este alcătuit un sistem antiincendiu?
Un sistem de antiincendiu are rolul de a detecta, semnaliza și avertiza în privința existenței unui foc, chiar de la începuturile arderii. Oricând se poate întâmpla așa ceva.
Este important să ai un asemenea sistem chiar și în casa personală, deoarece îți vei putea salva agoniseala anilor. Pierderea bunurilor personale, a proprietății pe care o numești „acasă”, nu este tocmai un lucru ușor de trecut cu vederea.
Așadar, datorită rolului său, sistemul antiincendiu este alcătuit din:
- Unul/mai multe detectoare de incendiu;
- Echipamente control și semnalizare;
- Dispozitive alarmă incendiu;
- Un dispozitiv de transmitere a alarmei de incendiu;
- Unul/mai multe declanșatoare manuale de alarmă;
- Echipamente de protecție antiincendiu;
- Stație de recepție a incendiului;
- Dispozitiv pentru transmiterea semnalelor, în caz de defectare;
- Echipamente ce alimentează sistemul cu energie;
- Elemente specifice pentru conectare;
- Unul/mai multe dispozitive automate ce sunt alarme de fum.
Sistemul de detecție este alcătuit din dispozitive de detectare antiincendiu, ce este ori cu declanșator manual, ori cu declanșator automat de:
- Gaz;
- Fum;
- Căldură;
- Flăcări.
Echipamentul de control și semnalizare, numit și E.C.S, îndeplinește un rol complex:
- Receptează semnalele de la detectoare, analizându-le și determinând dacă ele corespund sau nu condițiilor. Semnalizarea trebuie să fie audibilă și vizibilă.
- Monitorizează funcționarea sistemului.
- Transmite semnalul alarmei în funcție de cerințele de proiectare.
Unde sunt folosite instalațiile de semnalizare a incendiilor?
Conform legii, mai exact Normativului P118/3-2013, art. 3.3.1, alin. (1), instalarea sistemelor antiincendiu sunt obligatorii în:
- toate categoriile de construcții sau compartimente unde se află substanțe inflamabile;
- construcții închise;
- clădiri înalte, unde fac excepție cele de locuințe;
- sălile aglomerate și spațiile aferente ale sale;
- clădiri închise cu destinații administrative, de cultură, de sport, de turism, de comerț, de sport, de învățământ, de turism, de sănătate, de cazare, de învățământ.
- Spațiile civile subterane;
- Parcări subterane;
- Parcări supraterane închise;
- Spații de producție;
- Depozite închise.
Desigur, sistemele de instalații pot fi puse în orice fel de clădire, pentru a proteja viețile oamenilor, dar și integritatea bunurilor firmei sau personale.
Sisteme de detecție și alarmă la incendiu
Sistemele de detecție și alarmă la incendiu sunt foarte importante în reducerea riscurilor ce apar odată cu un incendiu. Astfel de sisteme limitează considerabil efectele negative ale unui incendiu.
Orice proprietate privată sau imobil public are nevoie de un astfel de sistem de detecție și alarmă de incendiu, pentru a beneficia de o securitate sporită. Sistemele sunt concepute pentru a preveni în cel mai scurt timp extinderea focului, eficientizând timpul de intervenție.
Echipamentele pasive și active se vor sincroniza în funcție de nevoile personale, fără a afecta în vreun fel performanțele. Sistemele de detecție și alarmă la incendiu se vor stabili în funcție de riscul de incendiu, tipul de clădire, de parametrii ce trebuie să fie supravegheați, precum temperatura, fumul, emanația de gaze periculoase și în funcție de categoria de importanță a construcțiilor.
Un sistem de antiincendiu va contribui activ la siguranța persoanelor și a bunurilor existente în clădire. Instalând un astfel de sistem de detecție a incendiului, se vor elimina costurile de recuperare a bunurilor în urma incendiilor, iar viețile oamenilor vor fi salvate.
